Menu
Supraviețuirea începe de la diagnostic
NAVIGĂM ÎMPREUNĂ PE TRASEUL PACIENTULUI CU CANCER PULMONAR
În fața unui diagnostic de cancer pulmonar, informațiile sunt esențiale. Nu este întotdeauna ușor să îți găsești drumul în diferite etape ale managementului cancerului pulmonar. Am conceput această secțiune pentru a vă ajuta să vedeți mai clar toate etapele, colectând toate informațiile de care aveți nevoie. În condițiile în care cancerul pulmonar este o cursă contra cronometru, parcurgerea traseului de la diagnostic la tratament într-un timp cât mai scurt poate crește șansele de supraviețuire și poate îmbunătăți calitatea vieții.
Rolul acestui onco-plan pentru pacientul cu cancer pulmonar este de a reduce timpii de așteptare de-a lungul acestui parcurs, de la identificarea primelor simptome, la diagnostic rapid și acces facil la tratamentul adecvat.
Anatomia sistemului respirator
DESPRE CANCERUL PULMONAR
Cancerul pulmonar (localizat la nivelul plămânilor, cancerul de plămân) este definit de înmulțirea necontrolată a celulelor din plămân, ceea ce duce la apariția unui nodul sau a unei tumori, și este o formă de cancer considerată a fi agresivă.
Există mai multe tipuri de cancer pulmonar:
- cancerul pulmonar cu celule mici (în limba engleză small-cell lung cancer, prescurtat SCLC), reprezintă 15% din cazurile diagnosticate, avansează rapid și metastazează precoce, (adică se extinde la nivelul altor zone din corp, de exemplu la oase);
- cancerul pulmonar fără celule mici – non-microcelular (în limba engleză nonsmall-cell lung cancer, NSCLC), identificat în aproximativ 85% din totalul cazurilor. Principalele subtipuri de NSCLC sunt carcinomul cu celule scuamoase (CCS), carcinomul cu celule non-scuamoase (adenocarcinomul) şi carcinomul nediferenţiat cu celule mari. Aproximativ 25–30% din numărul total de cazuri de cancer de plămân sunt de tip CCS. Acest tip de cancer apare în celulele care căptuşesc căile aeriene şi este de obicei provocat de fumat. Carcinomul nediferenţiat cu celule mari reprezintă în jur de 10–15% din numărul total de cazuri de cancer de plămân. Denumirea pe care o poartă se datorează aspectului celulelor canceroase examinate la microscop.
În România, cancerul pulmonar se situează pe primul loc, atât ca număr de cazuri, cât și ca număr de decese în rândul bărbaților și devine o cauză frecventă de mortalitate în rândul femeilor, situându-se pe locul 4, după cancerul de sân, colorectal și cancerul de col uterin. De altfel, cancerul pulmonar este responsabil de aproximativ 1 din 5 decese cauzate de cancer în România, fiind urmat de cancerul de sân și cancerul de colon.
FACTORI DE RISC
Fumatul este considerat principalul factor de risc pentru cancerul pulmonar. În Europa, fumatul este considerat ca fiind cauza a 90% dintre cazurile diagnosticate în cazul bărbaților şi a 80% dintre cele apărute la femei. Riscul de a dezvolta cancer pulmonar este între 15 si 30% mai mare la fumători, în raport cu cei care nu fumează. Acest risc crește cu numărul anilor de fumat și cu numărul de țigari fumate pe zi.
Alți factori de risc asociați cancerului pulmonar sunt:
Expunerea profesională sau accidentală la radiațiile ionizante
Agenţi poluanţi
Expunerea la un mediu chimic în care sunt prezente substanțe ca radonul sau azbestul
Fumatul pasiv
Existența unui alt cancer în antecedente personale, cum ar fi cancerul din sfera O.R.L.
SIMPTOME
De cele mai multe ori, în stadiile incipiente, cancerul pulmonar nu prezintă prea multe simptome, lipsa acestora fiind cauzată de faptul că în plămâni există foarte puțini receptori ai durerii. De aceea, în cele mai multe cazuri, semnele apar când cancerul este în stadiu avansat.
Iată câteva simptome și semne frecvente în urma cărora ar trebui să discuți cu un medic.
VORBEȘTE CU MEDICUL DESPRE SIMPTOMELE CANCERULUI PULMONAR
Dacă prezinți oricare dintre aceste simptome, mai ales dacă ai peste 40 de ani și fumezi sau te-ai lăsat de fumat cu mai puțin de 15 ani în urmă, adresează-te medicului de familie. Îți poate recomanda anumite analize/investigații și dacă există suspiciunea de cancer pulmonar acesta te poate trimite către medicul specialist.
TRASEUL PACIENTULUI DIAGNOSTICAT CU CANCER PULMONAR
Informații detaliate despre traseul pacientului
Prezentarea imediată la medicul de familie, chiar de la apariția primelor simptome respiratorii (tuse, dispnee).
Medicul de familie va examina toracele şi va verifica ganglionii limfatici de la nivelul gâtului. În cazul în care are bănuiala afectării pulmonare, va face o programare pentru o radiografie care să investigheze toracele sau chiar pentru o investigaţie imagistică de tip CT şi vă va trimite la un medic specialist – pneumolog sau medic internist – pentru efectuarea mai multor investigații.
Uneori, pacientul se poate prezenta direct la urgențe, la camera de gardă, în cazul în care tusea e cu sânge -> radiografie pulmonară.
- Radiografia pulmonară poate arăta prezența unei tumori sub forma unei pete de diverse dimensiuni într-unul din plămâni. Radiografia normală nu exclude însă prezența unei tumori mici, ascunse în spatele inimii, de exemplu. Uneori poate apărea o pleurezie (acumulare de lichid în torace), care poate fi o complicație a cancerului pulmonar.
Prezentarea la ambulatoriul de specialitate (ex. Pneumologie)-> evaluarea clinică a pacientului, interpretarea radiografiei, investigații și analize suplimentare: EKG-ului, hemoleucogramă, biochimie, teste de coagulare și testul de spirometrie.
- Hemoleucogramă: măsoară cantitatea de globule albe, roșii și trombocite. Oferă informații despre celulele sanguine care contribuie la menținerea integrității organismului: oxigenarea țesuturilor, apărarea organismului împotriva agenților patogeni, prevenirea riscului de sângerare.
- Analiza compoziției biochimice a sângelui: se măsoară nivelurile multor substanțe chimice, ceea ce face posibilă verificarea funcționării anumitor organe sau depistarea unei anomalii.
- Test de coagulare: este un set de analize de sânge care evaluează funcțiile organelor interne, măsoară electroliții din organism și relevă valoarea enzimelor circulante.
- Testul de spirometrie: se măsoară cantitatea de aer inspirată și expirată într-un anumit interval de timp. În acest mod, se evaluează capacitatea respiratorie a unei persoane.
Evaluarea pentru diagnostic -> CT toracic/abdomen superior/craniu, bronhoscopie, alte teste specifice diagnosticării cancerului bronhopulmonar:
- Teste de sânge: pentru aprecierea stării generale de sănătate şi a posibilei răspândiri a cancerului bronhopulmonar.
Investigaţii imagistice
Investigaţiile imagistice sunt utilizate pentru a confirma o suspiciune de cancer de plămân şi pentru a vedea cât de avansată este boala.
- Radiografia osoasă: evidenţiază orice zonă a oaselor care a fost afectată de cancer, traume sau inflamaţii
- Radiografia toracică – Este o radiografie la nivelul pieptului care poate evidenția afecţiuni inflamatorii, infecţii, cicatrici sau excrescenţe
- Tomografia computerizată (CT): arată mai bine decât radiografia localizarea tumorii, permite evaluarea extensiei către țesuturile din jur și eventuala prezență a metastazelor. Tomografia computerizată nu poate înlocui însă bronhoscopia, care permite biopsia și evidențierea celulelor canceroase.
- Rezonanţa magnetică nucleară (RMN): RMN-ul este mult mai sensibil decât CT pentru detectarea metastazelor cerebrale precoce și ar trebui efectuat când CT cerebral este negativ, dar tabloul clinic sugerează posibile metastaze cerebrale.
- Radiografie PET (Tomografie cu emisie de pozitroni) – radiografii care oferă imagini ale tumorilor maligne din tot corpul.
Examen anatomo-patologic (biopsie) și evaluarea rezultatului (stabilirea diagnosticului de cancer și tipul acestuia de către medicul anatomopatolog/pneumolog)
- Bronhoscopia: Examinarea, fotografierea şi recoltarea prin biopsie – când este posibil – a unei mici cantităţi de ţesut din interiorul plămânilor / bronhiilor. Proba poate fi malignă (canceroasă) sau benignă. Ea poate pune în evidență tumora dezvoltată în interiorul bronhiei, aduce informații despre localizarea ei și despre posibilitatea de a se interveni chirurgical.
- Investigații pentru confirmarea diagnosticului și stabilirea tipului histopatologic
- Biopsia: Prin bronhoscopie se poate face o biopsie din tumoră, adică se poate “ciupi” un fragment de cca.1-3 mm din zona modificată, care se trimite la laboratorul de anatomie patologică. Aici se poate spune dacă țesutul recoltat este canceros (malign) și din ce tip de celule este alcătuit. Bronhoscopia permite diagnosticul anatomopatologic și oferă de asemenea informaţii pentru stadializarea cancerului bronhopulmonar.
- Citologie: examenul sputei: Dacă din anumite motive nu puteţi face o bronhoscopie, este posibil să efectuaţi un examen citologic de spută. Acesta implică recoltarea unei probe din spută, care va fi apoi analizată microscopic pentru prezenţa cancerului.
- Biopsia-puncţie percutană presupune recoltarea unei probe de la nivelul unei mase suspectă de tumoră pentru a fi analizată la laborator pentru prezenţa de celule canceroase.
- Toracoscopie: o procedură care permite medicului să examineze o anumită regiune a pieptului şi să recolteze probe de ţesut şi fluid.
- Mediastinoscopia: permite medicului să examineze regiunea dintre plămâni şi centrul pieptului (mediastinul). Mediastinoscopia se efectuează sub anestezie generală şi necesită o scurtă şedere în spital.
Odată stabilit diagnosticul de cancer bronhopulmonar, se va determina gradul de răspândire a bolii, aceşti doi factori având un rol determinant în tratamentul pe care îl va urma pacientul şi în programul de recuperare ulterioară. Stadiul tumorii se apreciază în funcție de mărimea și poziția tumorii (T), de prezența ganglionilor afectați (N) și a metastazelor (M).
După confirmarea diagnosticului de cancer pulmonar NSCLC, este recomandat ca medicul specialist să solicite și testarea biomarkerilor comuni în acest tip de cancer: ALK, EGFR și PD-L1. Biomarkerii reprezintă un element important al tratamentului personalizat, deoarece ajută medicul să identifice pacienţii cu o probabilitate mare de răspuns favorabil la un anumit medicament din clasele terapeutice existente.
Ce este un biomarker?
Un biomarker este o caracteristică biologică, care poate fi moleculară, anatomică, fiziologică sau biochimică. Aceste caracteristici pot fi măsurate și evaluate în mod obiectiv, acționând ca indicatori ai unui proces biologic normal sau patologic.
Biomarkeri specifici în cancerul pulmonar NSCLC
ALK
ALK reprezintă o genă care, în cancerul pulmonar, suferă un rearanjament ce determină fuzionarea cu alte gene, lucru care afectează semnalizarea intracelulară. Rearanjările ALK sunt prezente la aproximativ 3-7% dintre pacienții cu NSCLC.
EGFR
Gena EGFR produce o proteină numită receptorul pentru factorul de creștere epidermal, cu rol în creșterea și proliferarea celulară. Mutația genetică pozitivă EGFR este prezentă la aproximativ 15% dintre pacienții cu cancer pulmonar, majoritatea nefumători.
PD-L1
PD-L1 este un semnal proteic al celulelor canceroase care imită celulele normale pentru a evita acțiunea sistemului imunitar. PD-L1 este o proteină prezentă la suprafața celulei canceroase, în cantități mari, având capacitatea de a inhiba atacul sistemului imun împotriva tumorii.
Inhibitorii imuno-oncologici PD-1 și PD-L1 au intrat rapid în practica medicală, datorită beneficiilor clinice durabile cu profil de siguranță optim, bine tolerate.
Stabilirea planului de tratament
Pacientul ajunge la medicul oncolog, cu rol important în stabilirea tratamentului. Accesul rapid la un tratament multidisciplinar îmbunătăţește prognosticul cancerului pulmonar. Tratamentul cancerului pulmonar depinde de mărimea, tipul și stadiul tumorii, de starea generală de sănătate a pacientului, dar şi de comorbidităţile acestuia (alte boli sau tulburări pe care pacientul le are deja).
Stadiul cancerului este utilizat pentru a descrie dimensiunea şi poziţia acestuia şi dacă s-a extins dincolo de zona unde a apărut. Cancerul este stadializat folosind un sistem bazat pe cifre/litere – şi descris ca având stadii cuprinse între I–IV.
Tratamentul poate consta în: intervenție chirurgicală, chimioterapie, radioterapie, imunoterapie sau terapie țintită. Combinaţii intre tipuri diferite de tratament sunt stabilite frecvent în funcţie de stadiul şi de tipul cancerului pulmonar şi de starea clinică.
Opțiuni de tratament în cancerul pulmonar
Intervenție chirurgicală
Intervenția chirurgicală rămâne intervenția fundamentală pentru tratamentul NSCLC în stadii incipiente.
Această intervenție este recomandată de medic pentru extirparea tumorii pulmonare, cu șanse de vindecare și este posibilă numai după ce acesta a luat în considerare următoarele aspecte: dacă sănătatea plămânilor și starea generală a pacientului sunt în bune condiții, astfel încât să reziste operației, și dacă tumora nu a metastazat. Pacientului trebuie să îi fie prezentate beneficiile și riscurile aferente procedurii chirurgicale.
Radioterapie
Radioterapia presupune tratamentul cancerului cu raze X, iradierea și distrugerea celulelor canceroase. Radioterapia constă în direcționarea nedureroasă a unui fascicul de particule cu energie mare pe zonele care necesită tratament. Radioterapia poate fi folosită singură și/sau în asociere cu chimioterapia, respectiv intervenția chirurgicală.
Chimioterapie
Chimioterapia – medicamentele citostatice – acționează prin intervenția asupra modului în care cresc şi se multiplică celulele canceroase. Medicamentele din această clasă au un efect și asupra celulelor normale, administrarea fiind asociată cu reacții adverse, precum greață, vărsături, căderea parului. Există multe tipuri diferite de medicamente chimioterapice care se folosesc individual sau în combinaţii cu alte tipuri de tratamente, de exemplu chimioterapie și imunoterapie, pentru cazurile avansate de cancer.
Terapie țintită
Agenţii terapeutici ţintiţi utilizaţi în oncologie acţionează prin blocarea semnalelor prin care celulele afectate de cancer primesc comanda să crească.
Imunoterapie
Imunoterapiile reprezintă un progres important în tratamentul cancerului, acestea putând crește supraviețuirea pe termen lung și îmbunătățirea calității vieții pacienților cu cancer, comparativ cu tratamentele clasice, precum chimioterapia. Imunoterapia a contribuit la creșterea ratei de supravieţuire la cei cu boală metastatică, precum și la o calitatea vieții crescută.
Spre deosebire de chimioterapie, care atacă atât celulele canceroase, cât și celulele normale ale corpului, imunoterapia acționează exclusiv asupra sistemului imunitar, pe care îl reactivează în lupta împotriva cancerului. În România, pacienții cu cancer pulmonar NSCLC metastatic au acces la imunoterapii, încă din linia întâi de tratament (atât în monoterapie cât și în asocieri cu chimoterapia). Imunoterapia poate fi disponibilă și în linia a doua de tratament.
Inițierea tratamentului
A fi diagnosticat cu cancer pulmonar poate fi copleșitor. Pune întrebări, cu siguranță te vor ajuta pe tine și pe cei dragi să luați decizii în legătură cu asistența medicală necesară.
Îngrijirea persoanelor diagnosticate cu cancer nu se termină odată cu încheierea etapelor de tratament activ. Echipa dumneavoastră de asistență medicală va continua să vă monitorizeze și să gestioneze orice reacții adverse sau modificări la nivelul stării generale de sănătate. Monitorizarea se caracterizează prin existenţa unui număr de controale periodice la care pacientul trebuie să se prezinte. Rolul acestor controale este acela de a depista la timp posibilele recidive sau metastaze la distanţă pentru un tratament precoce şi corect, care să sporească şansele de curabilitate ale pacientului. Investigaţiile clinice şi paraclinice se efectuează la fiecare control, iar frecvenţa acestora depinde de tipul de tumoră, localizarea ei şi tratamentele specifice efectuate.
Care sunt efectele secundare posibile ale tratamentului?
Ca în cazul oricărui tratament medical, este posibil să vă confruntaţi cu efecte secundare ale tratamentului, care pot varia ca frecvență și intensitate. Reacția organismului la chimioterapie, radiații sau imunoterapii depinde de o serie de factori, cum ar fi durata tratamentului, doza prescrisă și istoricul medical al unui pacient. Este extrem de important să discutaţi cu medicul dumneavoastră despre efectele secundare ale tratamentului. Acesta va identifica modalități de a le aborda, ajutându-te astfel să te simți mai confortabil și mai ales pentru a evita o eventuală agravare a acestora.
De exemplu, efectele secundare frecvente la pacienţii trataţi cu imunoterapie includ efecte la nivelul pielii (erupție trecătoare pe piele, prurit) şi al sistemului digestiv (de exemplu, diaree, senzație de greață). În timp ce în cazul tratamentului cu chimioterapeutice, printre efectele secundare se pot regăsi anemia, constipația, alopecia (căderea părului), greață, vărsături, edeme, modificări ale funcției ficatului sau scăderea potențialului reproducător.
