Rolul psiho-oncologului pe parcursul traiectoriei oncologice.

Există puține momente în viața aceasta care ne rămân atât de viu în amintire așa cum se întâmplă cu momentul în care ni se spune ”aveți cancer”. Mulți asociază diagnosticul cu ”acesta este sfârșitul”. Însă, diagnosticul este doar începutul unui capitol nou din viața noastră în care este foarte posibil să trăim toate emoțiile posibile. De la modul în care o persoană face față șocului inițial în care i se spune că are cancer, până la tratamentele recomandate, la recuperare și dincolo de etapa post tratament, fiecare om  trăiește diferite emoții și schimbări în viața de zi cu zi. Studiile ne arată că distresul psihologic determină un prognostic mai redus în situația pacienților oncologici (1-4). Tocmai din acest motiv merită să luăm în calcul suportul psiho-oncologic de specialitate pentru reducerea distresului oncologic.

Psiho-oncologia este atât despre relația terapeutică cât este și despre tehnicile validate științific. Există suficiente studii și meta-analize care să ateste faptul că unele intervenții psiho-oncologice reușesc să ajute pacientul să își reducă distresul și să își îmbunățească calitatea vieții.

Rolul intervențiilor psiho-oncologice este de a permite adaptarea la diagnostic, la tratamentele oncologice, de a  diminua depresia și anxietatea, de a  încurajeza pacienții să își dezvolte abilități de auto- ajutorare/autoreglare emoțională pentru  a face față bolii și traiectoriei bolii oncologice (de la etapa de screening, diagnostic, tratament, remisie totală sau îngrijire paliativă, și desigur de a susține emoțional pacientul pe tot parcursul bolii). Există tehnici validate științific, ghiduri de tratament psihologic suportiv, recomandări internaționale, care vor fi mereu personalizate omului din fața noastră, tocmai pentru a aduce soluții și a fi ușor de procesat din punct de vedere cognitiv. Ne dorim ca mereu să facilităm starea de bine.

Relația terapeutică este una în care gândurile și trăirile pacientei/pacientului contează.  Un psiholog clinician sau un psiho-oncolog va acorda timp și spațiu pentru ca dumneavoastră să exprimați tot ce simțiți. Sentimentele omului din fața specialistului contează. Experiența fiecăruia/fiecăreia e cea mai importantă. Prin faptul că, suntem doar acolo pentru dumneavoastră arătăm apropiere și dovedim grijă. În ședințele de intervenție psiho-oncologică veți avea sentimentul că ”Am  fost auzit/auzită. Sunt văzut/văzută. Cuiva îi pasă de suferința mea. Îi pasă de mine ca om, dincolo de partea afectată a corpului meu. Respectă suferința mea și de acum nu mă mai simt atât de singur/singură în povestea oncologică.

În concluzie, reușim să reducem suferința emoțională cu ajutorul tehnicilor terapeutice validate știintific, dar întotdeauna pe fondul unei relații terapeutice suportive (5-7). În context terapeutic, o tăcere, atunci când v-ați dezvăluit toată povestea vieții dumneavoastră celuilalt și când aveți sentimentul unui schimb profund, poate să fie o binecuvântare.

1. Faller H, Bülzebruck H, Drings P, Lang H. Coping, distress, and survival among patients with lung cancer. Archives of general psychiatry. 1999;56(8):756-62.
2. Hamer M, Chida Y, Molloy GJ. Psychological distress and cancer mortality. Journal of psychosomatic research. 2009;66(3):255-8.
3. Degner LF, Sloan JA. Symptom distress in newly diagnosed ambulatory cancer patients and as a predictor of survival in lung cancer. Journal of pain and symptom management. 1995;10(6):423-31.
4. Vodermaier A, Lucas S, Linden W, Olson R. Anxiety after diagnosis predicts lung cancer–specific and overall survival in patients with stage III non–small cell lung cancer: A population-based cohort study. Journal of pain and symptom management. 2017;53(6):1057-65.
5. Holt C. Psycho-Oncologists Open Minds to Role of Mental Health in Patient Outcomes. LWW; 2019.
6. Watson M, Kissane DW. Handbook of psychotherapy in cancer care: John Wiley & Sons; 2011.
7. Watson M, Dunn J, Holland JC. Review of the history and development in the field of psychosocial oncology. International review of psychiatry. 2014;26(1):128-35.