Comunicarea cu familia și prietenii4

Dacă ai fost diagnosticat cu cancer, este important să comunici deschis cu cei din jur4. Cu toate că, de cele mai multe ori, nu îți va fi ușor, poți găsi modalități prin care conversațiile cu cei apropiați sau cu medicul tău pot fi eficiente și te pot ajuta să treci peste dificultățile fizice sau emoționale.

Este posibil să nu te simți pregătit să vorbești cu cei apropiați imediat după ce ai aflat diagnosticul. Sau, dacă te simți, s-ar putea să nu ști cum anume să începi o discuție. De cele mai multe ori, persoanele diagnosticate cu cancer se simt stresate că vor spune ceva greșit și decid să nu vorbească. Dacă vrei să împărtășești experiența ta, inițiază conversația și reține că sunt multe locuri în care poți găsi sprijinul și ajutorul de care ai nevoie4.

Sfaturi pentru a purta o discuție deschisă

Fii sincer4

Gândește-te la modul în care abordezi, în prezent, conversațiile cu alte persoane. Adopți o postură curajoasă, sau pur și simplu stai tăcut? Nu ai de ce să te prefaci pentru binele celorlalți. Dacă ești sincer cu tine și cu cei din jur, vei reuși să îți gestionezi emoțiile mai bine. Dacă îți ascunzi sentimentele, acest lucru te poate împiedica să primești ajutorul de care ai nevoie4.

Acceptă-ți sentimentele4

Este normal să simți furie și frustrare atunci când ești diagnosticat cu cancer și este posibil să manifești aceste stări, neintenționat, față de persoanele din jurul tău. Încearcă să înțelegi adevărata sursă a furiei pe care o simți. Te neliniștește viitorul? Te îngrijorează aspectul financiar sau faptul că ai putea deveni o povară pentru cei dragi? Discutând despre stările emoționale pe care le ai, vei putea găsi o cale pentru a le depăși4.

Înscrie-te în grupuri de suport4

Sprijinul familiei și al prietenilor este prețios, însă un grup de suport îți poate oferi ceva unic: ocazia să întâlnești alte persoane și apropiați ai acestora, care se confruntă cu aceeași boală. Ei vor înțelege prin ce treci – te pot ajuta să îți exprimi sentimentele și să gestionezi anumite situații4.

Este foarte posibil să treacă ceva timp înainte ca tu și familia, sau prietenii să vă simțiți confortabil să împărtășiți ceea ce simțiți cu privire la diagnosticul de cancer. Acordați-vă timp și parcurgeți procesul împreună.

Susținerea din partea prietenilor, a familiei și a echipei medicale pe parcursul acestei călătorii este crucială. Fiecare membru al “echipei tale de suport” poate reacționa diferit la diagnosticul de cancer4.

Ce reprezintă echipa de suport pentru o persoană care are cancer

Îngrijirea de calitate a persoanei afectate de cancer trebuie să integreze în tratamentul de zi cu zi specialiști din domeniul medical, psihosocial și spiritual (medici, asistente medicale, psihologi, specialiști în reabilitare, asistenți social, asistenți spirituali)48.